Harta degetelor la dactilografierea oarbă: rândul de bază și ce deget apasă fiecare tastă

Tastele rândului de bază

Cele opt taste de bază sunt A, S, D și F pentru mâna stângă și J, K, L și ; pentru cea dreaptă. Degetele stau acolo între cuvinte și se întorc acolo după fiecare întindere.

G și H nu sunt taste de bază, pentru că niciun deget nu se sprijină pe ele; arătătoarele alunecă într-acolo și revin.

Poziția mâinilor contează cât literele. Degetele sunt ușor curbate, ca vârfurile să atingă tastele, încheieturile stau drepte, fără să se îndoaie în sus, iar degetele mari plutesc deasupra barei de spațiu.

De ce tastele F și J au proeminențe

Trece-ți un deget peste F și J pe aproape orice tastatură și vei simți o mică bară sau un punct în relief. Aceste proeminențe le permit arătătoarelor să găsească poziția de bază fără să te uiți: așază arătătoarele pe proeminențe, iar celelalte șase degete cad singure pe tastele potrivite.

Originea lor e mai neclară decât sugerează cele mai multe articole. Vei citi des că June E. Botich a inventat proeminențele, dar brevetul ei american (depus în 2002, acordat în decembrie 2003) descrie altceva: margini în relief pe laturile exterioare ale grupurilor de pe rândul de bază, la A și la punct și virgulă. Nu am găsit nicio sursă primară care să atribuie cuiva marcajele de pe F și J.

Dacă o tastatură pe care o folosești are marcajele într-un loc neașteptat sau nu le are deloc, verifică pe ce litere stau arătătoarele înainte să începi, pentru că toate celelalte degete își iau poziția de la acestea două.

De ce rândul de bază e ASDF JKL;

Rândul de bază e rândul din mijloc al literelor, iar pe QWERTY cade pe A S D F și J K L ; pentru că acolo ajung degetele când ambele mâini stau în mijlocul tastaturii, cu un spațiu pentru coloanele G și H. Nu a fost ales pentru că acelea ar fi litere frecvente. Pe QWERTY, doar câteva dintre cele mai frecvente litere din engleză se află acolo, și tocmai asta reproșează aranjamentele alternative (articolul nostru despre aranjamente are dovezile).

Rândul din mijloc e locul potrivit de sprijin pentru că orice alt rând de litere e la o întindere distanță. Dactilografierea oarbă pornind de la rândul de bază e veche: Wikipedia îi atribuie lui Frank Edward McGurrin inventarea ei, se pare, în 1888.

Harta completă a degetelor pentru o tastatură QWERTY US

Aceasta e alocarea standard, așa cum se predă. Fiecare deget lucrează pe o coloană care se înclină ușor spre stânga pe măsură ce coboară, pentru că rândurile unei tastaturi standard sunt decalate.

Rândul cifrelor

Rândul de sus

Rândul de bază

Rândul de jos

Degetele mari și tastele modificatoare

Bara de spațiu se apasă cu oricare deget mare. Alt, Option, Cmd și tasta Windows revin celui mai apropiat deget mare; Ctrl revine degetului mic de pe aceeași parte.

Shift: întotdeauna cu mâna opusă

Ca să tastezi o majusculă sau un simbol cu Shift, ține apăsat Shift cu degetul mic al mâinii care nu apasă litera. Un T mare înseamnă Shift dreapta plus arătătorul stâng; un J mare, Shift stânga plus arătătorul drept; ! e Shift dreapta plus degetul mic stâng pe 1; ( e Shift stânga plus inelarul drept pe 9.

Autodidacții încalcă această regulă mai des decât oricare alta. Dacă ții Shift stânga pentru orice, degetul mic stâng trebuie să apese Shift și A, Q sau 1 în același moment.

Este harta standard singura corectă?

Nu. E o convenție moștenită de la mașinile de scris, iar câteva părți ale ei au mai puțin sens pe o tastatură modernă.

Rândurile decalate sunt exemplul cel mai clar. La mașina de scris, rândurile erau decalate unul față de altul (cu trei optimi, trei șaisprezecimi și trei optimi de inch pe primul model Sholes), ca să facă loc pârghiilor de sub fiecare tastă. Tastaturile de calculator nu au pârghii, dar au păstrat decalajul, iar coloanele înclinate ale degetelor vin de aici. Pe o tastatură divizată sau ortoliniară, unde tastele stau în coloane drepte, harta devine mai simplă: fiecare deget își ia coloana, și gata.

Rândul cifrelor are mai multe tradiții. Harta de mai sus e cea mai comună versiune modernă. Wikipedia descrie o metodă mai veche, predată din anii 1960 și poate chiar mai devreme, în care degetul mic stâng ia 1 și 2, inelarul 3, mijlociul 4, iar arătătorul stâng 5 și 6, în timp ce în dreapta arătătorul ia 7 și 8, mijlociul 9, inelarul 0, iar degetul mic tot ce e mai la dreapta. Un al treilea stil le amestecă pe cele două. Aceste hărți reflectă probabil primele mașini de scris, care nu aveau tastele 0 sau 1, nu ceva legat de mâini.

Cercetările pe oameni obișnuiți susțin o abordare relaxată. Într-un studiu al Universității Aalto din 2016, care a urmărit mâinile și ochii a 30 de dactilografi, ce îi deosebea pe cei rapizi era constanța: apăsau fiecare literă cu același deget de fiecare dată și își țineau mâinile nemișcate. Numărul de degete folosite nu le prezicea viteza. Asta nu face harta inutilă. E calea cea mai ușoară spre o alocare constantă, pentru că altcineva a luat deja toate deciziile pentru tine.

Variații rezonabile

Aceste abateri sunt frecvente printre dactilografii buni și costă puțin sau nimic:

• Tasta 6 cu arătătorul drept. Multe hărți o dau oricărei mâini. Alege una și rămâi la ea.
• B cu arătătorul drept. B se află cam între cele două arătătoare, iar cuvinte ca „bring” sau „number” pot curge mai bine așa. Din nou, alege o dată.
• Bara de spațiu doar cu un deget mare. Alternarea degetelor mari e ce arată cele mai multe hărți, dar nu e obligatorie, iar un singur deget mare e o alocare perfect constantă.
• Enter cu inelarul sau cu degetul mic drept, cu care ajunge fără să miști mâna.
• Tastele din extrema dreaptă ([ ] \ și Backspace) cu o mică mișcare a mâinii în loc de o întindere.

Aceste variații fac probleme reale:

• Apăsarea lui C cu arătătorul. Arătătorul stâng are deja patru taste pe rândurile de jos și de sus, plus F și G. Dacă îi dai și C, e adesea în locul greșit.
• Apăsarea lui P sau a cifrelor cu degetul care e cel mai aproape în acel moment, o alocare care se schimbă după context.
• Folosirea unei singure taste Shift pentru tot, ca mai sus.

Cum îți dai seama dacă o variație te încurcă: fă un test de 1 minut și uită-te la cele mai ratate taste de pe ecranul de rezultate. O tastă care tot apare acolo e de obicei una pentru care nu te-ai hotărât asupra unui deget.

O notă despre tastaturile ISO

Harta de mai sus e pentru o tastatură US (ANSI). Majoritatea tastaturilor din Regatul Unit și din Europa urmează aranjamentul fizic ISO, care are o tastă în plus: 105 în loc de 104 pe tastaturile cu taste Windows. Diferențele care îți schimbă degetele:

• Există o tastă în plus între Shift stânga și Z. Pe aranjamentul britanic, ea conține \ și |. Shift stânga e mai scurt, deci degetul mic stâng se întinde mai puțin până la el, și e ușor să apeși din greșeală tasta în plus când abia ai schimbat tastatura.
• Enter e o tastă înaltă, pe două rânduri, iar lângă ea, pe aranjamentul britanic, stă o tastă # ~. Ambele țin de degetul mic drept.
• Pe aranjamentul britanic, @ și " își schimbă locurile (" pe Shift+2, @ pe Shift+'), iar £ e pe Shift+3.

Alocarea literelor nu se schimbă între ANSI și ISO. Se mută doar tastele de sub degetele mici, de aceea trecerea de la una la alta provoacă la început greșeli cu degetul mic.

Cum folosești harta

Ghidul nostru de dactilografiere oarbă pentru începători are un plan de două săptămâni construit în jurul acestei hărți. Dacă tastezi deja cu un amestec de degete, articolul nostru despre dactilografierea oarbă și tastarea cu un deget te ajută să decizi dacă merită să reînveți.

Odată ce literele devin automate, rândul cifrelor și simbolurile sunt un proiect separat. Testul cu cifre îți arată într-un minut cât de solid e rândul de sus, iar pagina de exersare construiește exerciții din tastele pe care chiar le ratezi. Programatorii vor vrea articolul nostru despre simboluri și dactilografierea oarbă.

Întrebări frecvente

Care sunt cele 8 taste ale rândului de bază?

A, S, D și F pentru mâna stângă și J, K, L și punct și virgulă pentru mâna dreaptă. Degetele mari stau pe bara de spațiu, care nu e socotită tastă de bază.

De ce e important să folosești rândul de bază?

Îi dă fiecărui deget un punct de plecare fix, la o întindere de celelalte taste ale lui, ca să poți găsi orice literă la pipăit, nu cu privirea. Revenirea la el după fiecare întindere e ce păstrează alocarea constantă.

Cu ce deget se apasă bara de spațiu?

Cu oricare deget mare. Unii dactilografi alternează, folosind degetul mare al mâinii care nu a tastat ultima literă; alții folosesc mereu același deget mare. Ambele variante merg dacă ești constant.

Cum trebuie poziționate mâinile pentru tastare?

Degetele curbate și sprijinite ușor pe tastele de bază, arătătoarele pe proeminențele de pe F și J, încheieturile drepte și neîndoite în sus, iar degetele mari deasupra barei de spațiu.